ANUNT DE INTERES PUBLIC

Începând de luni,15.07.2019 autorităţile judeţene au decis sacrificarea porcilor din gospodăriile cetăţenilor din comuna Islaz. Măsura, spun reprezentanţii DSVSA Teleorman vine în urma confirmării virusului, în probele prelevate de la cadavrele de porc domestici, din patru exploataţii non-profesionale, situate pe raza localităţii. Deocamdată, în Moldoveni, sat ce aparţine de comuna Islaz, niciun animal nu va fi sacrificat, dar rugăm cetățenii să ia măsuri pentru a preîntâmpina apariția bolii în sensul limitării circulației la exploatațiile individuale.

„Ca urmare a confirmării diagnosticului prin Buletinele de Analiza și existenţei suspiciunii de PPA, în alte 7 exploatații non-profesionale din aceeași localitate, s-a dispus măsura sacrificarii preventive a porcinelor din localitatea Islaz începând cu data de 15.07.2019.

DSVSA Teleorman solicita sprijinul și înțelegerea cetățenilor pentru respectarea măsurilor impuse de autorități ,având în vedere consecințele economice grave generate de apariția acestei boli. Orice suspiciune de boala trebuie anunțata imediat medicului veterinar din localitate, DSVSA Teleorman sau autorităților locale. Proprietarii animalelor afectate de PPA vor fi despăgubiți de stat în condițiile prevazute în legislație.