La 168 de ani de la citirea Proclamaţiei de la Islaz, locuitorii acestei comune aşteaptă cu drag şi bucurie sărbătoarea devenită tradiţie deja, Ziua Comunei.
A 9-a ediţie a sărbătorii Islazului a avut loc in data de 12 Iunie, iar prima parte a zilei a fost destinată copiilor şcolilor gimnaziale de pe raza localităţii.
La ora 09:00 au inceput concursurile şi activităţile sportive gândite şi organizate de cei doi profesori de sport, Alin Fotescu şi Marcel Dima, printre care se numără: concurs de biciclete, tenis de masă şi fotbal. Căştigătorii vor fi premiaţi şi felicitaţi în a doua parte a zilei, atunci când se dă startul oficial al sărbătorii.
Tradiţia nu permite islăzenilor să participe la această manifestaţie până nu există şi binecuvântarea preoţilor din cele două sate ale comunei: Islaz şi Moldoveni. Aşadar, ceremonialul religios Te Deum a avut loc la ora 16:00, după care discursul primarului Ionel Geară şi al profesorului de istorie Constantin Dima, care a marcat debutul activităţilor cultural-artistice.
.Intr-o localitate care a scris una dintre cele mai importante file din istoria neamului, Proclamația de la Islaz, oamenii ştiu să preţuiască prezentul, nu numai prin strădania muncii, dar şi prin bucuria de a fi contemporani cu prefacerile unei noi etape de dezvoltare rurală.
Sărbătoarea Zilei Comunei este o manifestare devenită tradițională deja care marchează evenimentul de la 9 mai 1848, atunci când s-a dat citire Proclamaţiei.
Muzica şi jocul popular şi-au făcut simţită prezenţa la Islaz, aşa cum şi tradiţia impunea acest lucru, după orele 17:00, atunci când membrii Ansamblului Izvoraşul au prezentat suita de dansuri pregătită minuţios alături de coordonatorii grupului, prof. Constantin Dima şi prof. Alin Fotescu.
Printre invitaţii de anul acesta se numără Ansamblul Burnasul, impreuna cu rapsodul Sandu Marian,trubadurul Ion Popa, interpreta de muzica populara Niculina Stoican si solista Alessia.
Petrecerea a atins apogeul odată cu venirea pe scenă a trubadurului Ion Popa. Pentru iubitorii de muzică populară de cea mai bună calitate, primăria a invitat-o pe Niculina Stoican. La finalul evenimentului, tânăra generație a fost în centrul atenției, binecunoscuta interpretă de muzică modernă, Alessia,a sustinut un show de zile mari.
Echipa Turnu Magurele Young a fost prezenta la acest eveniment, pictand gratuit copiii pe fata .